Primul ajutor
Ca urmare a vieții de pe stradă, multe pisici ajung să fie lovite de mașini sau se îmbolnăvesc din cauza condițiilor umane. Pentru rezolvarea unor asemenea situații se implica și Asociația Miw Miw, cu sprijinul financiar al celor care donează.
Important este să nu rămânem indiferenți dacă observăm un animal suferind, că nu există altă persoană care îl va vedea după și duce la veterinar așa cum credem mereu.
Campanii
Pentru a crește conștientizarea și numărul de adopții, Miw Miw urmărește schimbarea mentalității cu privire la relația dintre oameni și animale. Acest lucru se poate realiza atât direct, prin încurajarea adopțiilor responsabile pe baza de contract cât și prin educarea constantă a publicului. Fără educație vom continua doar să măturăm după cei care neglijează în orice formă animalele și să cheltuim în zadar donațiile aceluiași public.
Pentru educarea publicului, Asociația Miw Miw își propune realizarea de documentare care să prezinte viața dură a animalelor ce trăiesc printre oameni în general. prin educarea populației se pot obține rezultate mai bune, datorita implicării unui public care altfel nu ar putea fi mobilizat în mod direct.
Din toate aceste motive, scopul nostru este de a educa populația în sensul creșterii numărului de adopții și scăderii numărului de animale comercializate. Nu dorim să ne învârtim în durere la nesfârșit, preferăm sa prevenim.
Adopție
Unul din principalele obiective pentru Miw Miw este creșterea numarului de adopții a animalelor fără stăpân. Adopția prezintă beneficii nu numai pentru animal ci și pentru adoptator. Datorita afecțiunii, loialității, companiei constante, un animal de companie poate avea efect terapeutic pentru psihic, ajutând în managementul stresului post traumatic, scăderea tensiunii prin efectul calmant, scăderea riscului de dezvoltare a unei alergii pentru copiii care au un animal de companie în primii 3 ani, si in general menținerea unui echilibru datorita companiei și atenției pe care animalele o ofera constant.
Firește, in acelasi timp un animal de companie presupune anumite responsabilități, dar chiar și acesta poate fi un beneficiu în educația unui copil spre exemplu, sau în cazul cuiva care dorește o viata mai ordonata.
Pentru cei care deja trăiesc cu un animal, legătura cu aceasta e greu de descris. O pisica poate fi principala prezenta zilnica pentru cineva, cel mai bun prieten care nu se plictisește niciodată de compania ta, fiinta care tine mereu seama de starea ta și e mereu dispusa sa te consoleze când ești supărat, cat și o sursa de buna dispoziție atunci când se joaca. În același timp, creșterea numărului de adopții ajuta la scăderea semnificativa a numarului animalelor aflate pe străzi, împiedicând în primul rand reproducerea lor de 2-3 ori pe an.